Recomandari tehnice pentru cultura cerealelor

Densitatea plantelor

Densitatea de dorit a plantelor depinde de condiţiile solului, de condiţiile meteo şi de soi. Pe solurile nisipoase sau zone cu precipitaţii reduse în cazul grâului ar trebui urmărită o densitate mai mică a plantelor de 400 până la 550 de tulpini cu spice/m², pentru a preveni inclinarea si frângerea plantelor în faza de uscare. În regiunile cu o alimentare suficientă cu apă a terenurilor bune poate fi urmărită o densitate a plantelor de 550 până la 700 spice/m², în măsura în care stabilitatea este bine asigurată, respectiv sunt cultivate soiuri cu stabilitate bună.

Fertilizarea cu azot

Cantitatea de azot ce trebuie folosită pentru fertilizare depinde de recoltă şi de conţinutul de proteină dorit, minus aportul de azot al terenului la faţa locului (rezervele din sol, culturi anterioare).

În faza de înfrăţire planta de grâu formează frați şi deja de la mijlocul înfrăţirii începe formarea spicului. Prin fertilizarea cu azot trebuie realizată în această fază o densitate optimă a fraților, specifică soiului şi terenului. Obiectivul este ca la începutul înălţării paiului să se realizeze un număr de frați puternici, care să corespundă unui număr dublu sau dublu şi jumătate de spice dorite. În total un lot de grâu trebuie să preia până la începutul alungirii paiului aproximativ 50-60 kg N/ha. Fertilizarea cu îngrăşăminte de azot cu conţinut de sulf s-a dovedit eficientă (15-20 kg/ha S).

În următoarele condiţii poate fi necesară creşterea cantităţii la prima fertilizare la 60-70 kg N/ha:

-   în cazul unor precipitaţii bogate din octombrie şi până la începutul lui martie este de aşteptat o trecere a azotului şi sulfului din pământ în straturile mai profunde;

- în condiţii de frig şi ploaie la începutul vegetaţiei;

- pe solurile grele, reci, sărace şi în regiuni cu o secetă severă de primăvară;

- loturi puternic slăbite după iarnă, respectiv culturi semănate târziu;

-  soiuri care au nevoie de o densitate mare a plantelor, precum Potenzial sau Chevalier, dar care la începutul vegetării sunt slab dezvoltate;

- tipurile cu spice individuale infratesc mai slab, de aceea ar trebui ca la astfel de soiuri, cu o bună alimentare cu apă formarea fratilor să fie suplimentar impulsionată printr-o creştere a fertilizării cu azot, pentru a putea fructifica potenţialul tipic al solului respectiv (Akteur).

De la începutul fazei de alungire a paiului până  la formarea spicelor grâul trebuie să preia aproximativ 60 până la 100 kg/ha azot. Mărimea ofertei de azot între încheierea fazei de înfrăţire şi aproximativ mijlocul fazei de alungire a paiului este decisiva asupra reducerii fraților deja existenţi şi apariţia spicului. Regula de bază valabilă este că se reduc aproximativ 50% din frați. Obiectivul la sfârşitul perioadei de înfrăţire este realizarea unui inventar de 220-300 de plante/m² cu câte 2 până la 3 tulpini puternice de fiecare plantă, care să poată produce spice bine formate.

În condiţiile unei vremi ploioase şi reci poate fi necesară o creştere cu 20-25% a fertilizării în faza de alungire a paiului, deoarece distribuirea azotului este îngreunată. Atunci se va diminua corespunzător fertilizarea din faza de formare a spicului.

Cantitatea de azot necesară în total pentru fertilizare în faza de formare a spicului este de 40-60 kg/ha.

Cerealele au un necesar de sulf de 25 - 30 kg S/ha. Sulful, similar ca şi azotul, este legat în humus sub formă organică şi abia după mineralizare stă la dispoziţie plantei ca şi sulfat. Mineralizarea sulfului depinde pe lângă temperatură şi umiditate şi de aerarea solului. Pe solurile cu structura deteriorată distribuirea sulfului este puternic limitată şi dezvoltarea rădăcinii este redusă, iar prin aceasta capacitatea de absorbţie a plantei.