Performanță sub lupă: Ce trebuie urmărit în atingerea succesului
Biocrop este o organizație românească independentă, o companie modernă și flexibilă, capabilă să se adapteze rapid la provocările contextului agricol și economic. Cu acces la o gamă largă de produse, din portofoliul unor amelioratori de top din Germania, Franța, Spania, Elveția și România, Biocrop testează anual peste 20 de noi produse în stațiuni de cercetare și ferme partenere de pe teritoriul întregii țări.
Produsele testate multianual sunt selectate pe baza adaptării lor la condițiile pedoclimatice ale diferitelor regiuni de cultură din România, potențialului de producție, toleranță la boli și dăunători, rezistență la ger și secetă. O bună parte dintre semințele comercializate sunt produse în România, în sistem irigat, cu utilaje și capacități de selecție și procesare de o înaltă eficiență și calitate a producției.
De 15 ani, compania Biocrop își aduce permanenta contribuție la susținerea fermierilor români, oferindu-le soluții inovative și personalizate pentru a obține culturi bogate din semințe puternice!
Performanţa merge mână-n mână cu succesul. Fără urmărirea acesteia, fără o evaluare corectă a ei, atingerea anumitor obiective este o misiune imposibilă. Iar cei de la Biocrop sunt conștienţi de acest aspect și de aceea au pus bazele unui model de evaluare a performanței în muncă. Ioana Breazu, Manager Resurse Umane în cadrul companiei românești Biocrop, cu o experienţă de 15 ani pe piaţa locală de agribusiness, ni-l dezvăluie în cadrul acestui material!
Procesul de evaluare în cadrul Biocrop este realizat semestrial. Practic la începutul fiecărei campanii agricole, elaborăm un plan de lucru pe 6 luni, specific domeniului nostru de activitate. Acest plan este realizat de fiecare angajat împreună cu managerul de resurse umane și conţine obiective specifice, măsurabile, și orientate în timp. Întâlnirea are ca rezultat un document ce conţine indicatorii de performanță, planul de lucru și acțiunile esențiale pentru atingerea obiectivelor.
„Managementul Biocrop este orientat continuu spre crearea oportunităţilor de învăţare, dezvoltarea capacităţilor decizionale, promovând comunicarea și lucrul în echipă ca valori fundamentale ale culturii organizaţionale” – Psiholog Ioana Breazu, MANAGER RESURSE UMANE Biocrop.
Procesul de evaluare a performanţei în muncă este împărţit în 4 etape: agrearea obiectivelor, identificarea resurselor și competențelor de dezvoltat, implementare și monitorizare și etapa finală: analiza.
În etapa de agreare a rezultatelor, se cuantifică performanța fiecărui angajat, performanță ce ar trebui obținută în următoarea campanie în baza istoricului rezultatelor, potențialului perceput, obiectivelor globale ale companiei.
În etapa următoare identificăm resursele și competențele ce necesită a fi dezvoltate conform fișei de post. Este creionat un profil de competenţe specifice și generale fiecărui post, iar pentru fiecare competenţă, o descriere comportamentală. De asemenea, toate competenţele sunt cuantificate pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte slab și 5 – excelent. Aceste competențe se evaluează de către angajat, un coleg ales aleator și superiorul ierarhic. Pe baza acestei evaluări, a experienței anterioare și opțiunilor primite, fiecare angajat își alege direcțiile de ajustare pe care le consideră esențiale atingerii obiectivelor. Astfel, angajații aleg să urmeze cursuri precum: dezvoltarea aptitudinilor de leadership, dezvoltarea abilităților de prezentare, a celor de contabilitate și participă la conferințe și/sau workshop-uri. Se pune accent pe dezvoltarea competențelor angajaților pentru a maximiza performanța obținută de ei.
În etapa de implementare și monitorizare, angajatul și managerul se întâlnesc la jumătatea perioadei de evaluare pentru a monitoriza progresele realizate. Obiectivele iniţial stabilite sunt evaluate și modificate, dacă este cazul. De asemenea, angajatul beneficiază de un feedback constructiv, ce poate fi valorificat pe plan profesional.
Ultima etapă, cea de analiză, are ca scop obţinerea unei imagini cât mai ample asupra activităţii angajatului. Prin urmare, după 6 luni organizăm întâlnirile de analiză a modului în care obiectivele au fost realizate și identificăm aspectele de îmbunătățit pentru următorul ciclu.
TRAG LINIE ȘI… subliniez faptul că, pentru a ajunge la performanța înaltă în muncă, este esențial ca angajatul să aibă o motivație intrinsecă puternică, cunoștințe solide specifice jobului său, o serie de aptitudini esențiale și, nu în ultimul rând, resurse cognitive. Vorbim practic despre cei doi predictori ai performanței în muncă: conștiinciozitate și inteligență. Acest sistem de management al performanței prezentat în rândurile de mai sus accentuează relația dintre comportamentul angajatului și obiectivele și strategiile organizației.
Autor: Ioana Breazu, MANAGER RESURSE UMANE Biocrop
sursa media: Performanță sub lupă: Ce trebuie urmărit în atingerea succesului - Business Press Agricol (businessagricol.ro)